Un nou început în Boston 2...

Partea 1

Dimineaţa următoare mă duc în oraş să îmi caut un studiou, nu am să renunţ la cariera de muzician pentru "acele lucruri". Poate tot voi înregistra piesa care am compuso. Îi spun "mătuşii" că plec şi să nu mă aştepte, să se culce şi că am cheia de la intrare şi tot ies. Mă urc în maşină şi o iau spre oraş, cu destinaţia necunoscută a studioului respectiv. Îmi place să mă duc spre necunoscut, cu speranţa că voi găsii ceea ce caut. Deşi vremea de afără e posomorâtă şi începe să mai cadă câte-un fulg. Pierdut prin oraşul plin de fum, dau de un studio mic care, ce coincidenţă este de vânzare. Intru în el şi observ că nu sunt singurul care vrea să-l cumpere. Mă pun şi stau la "coada" şirului. După aproximativ 3 ore, vine şi rândul meu.

- Bună ziua.
- Bună ziua. M-ar interesa studioul acesta, la ce preţ este?
- Preţul este de $339,000.
- Şi ca cât este de mare?
- Are aprox 100 de mp. V-ar interesa?
- Da, sigur.
- Aici aveţi contractul şi toate documentele, să le complectaţi.
- Când pot să îl folosesc?
- După ce complectaţi documentele şi sunt în regulă, puteţi să îl folosiţi.
- Ok.

După ce termin de complectat tot, trebuie să mă duc până acasă după toate aparatele şi am să mă apuc de treabă. Se pare că până la urmă voi înregistra şi câteva piese. Nu am crezut că voi termina aşa repede şi că voi înregistra şi piesa.





După ce am terminat mă pun la birou să scriu ceva, dar nu înaite să o sun pe "mătuşă" să îi spun că nu ştiu dacă ajung azi acasă că am de lucru la studio. Mă apuc să scriu câteva versuri, dar adorm cu capul pe foaia de hârtie.

*To be continued! :)* *Sper că vă place.*

Un nou început în Boston 1...

Capitolul 1 Love story (American) 10...

Drumul deşi era lung a meritat, măcar am scăpat de iubita care mă înşela şi de aşa zişi cei mai uni prieteni. Am de gând să încep totul din nou, chiar dacă am să pierd timp, oricum am pierdut cu ei.
Am ajuns în sfârşit în Boston. Doamne ce oraş minunat. Totul este diferit. Aici nu este chiar aşa de aglomerat. Ajung în centru oraşului şi mă cobor din maşină cu rucsacul. În el îmi erau: portofelul, câteva cântece şi bineînţeles laptopul, doar trebuia să îmi caut un loc să stau şi nu vreau să îmi petrec noaptea sau nopţile într-un hotel sau motel chiar dacă am destui bani. Vreau să îmi iau o casă sau un apartament nu prea luxos. Întru într-o cafenea. Chiar am nevoie de o cafea cat timp caut anunţurile de vânzare. Mă pun la o masă, comand o cafea şi un pachet de tigări. Da, un pachet de tigări. Asta aş putea să le mulţumesc ei şi "lor". Cel mai mult mă afectează despărţirea de Annabelle şi m-a făcut să fumez din ce în ce mai mult, sper să nu devin dependent. După vreo 3 ore de cautat, 4 căni de cafea, un mic dejun şi jumătate de pachet de ţigări, mă duc să văd o casă. Nu era departe chiar aşa de departe. Ajuns acolo, mă cobor din maşină şi pentru un minut stau şi cercetez zona. Toată zona respectivă era plină de case nu prea luxoase, dar aranjate foarte frumos. Mă pun să caut numărul casei respective. Coincidenţa era că avea numărul meu norocos, 9. Mă îndrept spre uşă şi bat. Din înăuntru se aude o voce înceată: "Cine este?" şi în acelaşi timp deschide uşa. Era o bătrânică de statură scundă şi o salut:
- Bună ziua!
- Bună să-ţi fie inima! răspunde ea. Sunteţi poştaşul? mă întreba ea şi tot ea răspunse. Că nu semănaţi cu el!
- Nu, nu sunt! o aprob. Am venit să văd căsa, am găsit anunuţul dumneavoastră pe internet.

Pentru o secundă mă i-au la întrebări cu mintea mea. Ia uite săraci bătrâni, stau cu gândul că trebuie să vină poştaşul, având senzaţia că de fiecare dată când bate cineva la uşă este el.

- Da, anunţul este valabil! -mă opreşte din "discuţie"-...,dar eu l-am pus în ziar, nu pe internet! mă lămureşte ea. Pe vremea când eram tânără, puneam o pancardă pe care era scrisă că era de zânzare casă, nu în ziar sau internet! spuse ea.

În aşa fel mi-a spus încât aveam senzaţia că eram pe vremea când era ea tânără.

- Îmi puteţi arăta casa? o întreb eu.
- Da sigur poftiţi. mă învita ea, înăuntru.

În casă era o curăţenie de puteai să mănânci şi biscuitele care îţi cădea pe jos. Totul aranjat la locul lui. După vreo o oră, după ce mi-a arătat casa, o întreb ceva istoric al casei. Îmi place să cunosc ceva despre o casă.

- Singură aţi locuit aici?
- Nu locuiam cu soţul meu, dar s-a dus şi acuma stau singură. De aceea vreau să vând casa, pentru că vreau să mă duc la un azil de bătrâni, că şi aşa cine ştie câte zile mai am şi eu. începu să se plângă.
- Vai îmi pare rău pentru soţul dumneavoastră, dar asta nu înseamnă că trebuie să vă gândiţi la aşa ceva. încerc să o liniştesc. Dar cu cât doriţi să o vindeţi? încerc să o fac să devieze de la gând.
- O vând cu cât să îmi ajungă pentru azil. spuse ea suspinând.

Mi s-a făcut milă de ea, sincer. Şi mi-a venit o idee genială.

- Ce aţi zice dacă aş plăti casa cât ar trebui să plătiţi la azil, dar să locuiţi şi dumneavoastră. Să nu plecaţi, că cine ştie cum o să se ocupe de dumneavoastră cei deacolo.
- Chiar doriţi asta?
-DA! o asigur.

Parcă şi-a schimbat expresia feţei.

- Pot să vă întreb ceva?
- Da, sigur.
- Cum reuşiţi să faceţi să fie aşa de curăţenie?
- A fost fica mea aici după înmormantarea soţului meu.
- Frumos din partea ei, dar de ce nu are ea grijă de dumneavoastră?
- Ştiţi cum sunt tinerii, nu au timp sunt ocupaţi!
- Nu vă supăraţi da cu ce se ocupă fica dumneavoastră?

Ce? Eram şi eu curios. Oricum cât timp locuiesc aici trebuie să comunic cu ea.

- Nu mă supăr, staţi liniştit. E cântăreaţă. Dar dumneata cu ce te ocupi?
- Ce coincidenţă, şi eu sunt cântăreţ.
- Se pare că dumneata o s-o înlocuiţi pe fica mea. O să aveţi grijă e mine. spuse ea amuzată.

Am început să chicotim amândoi.

- Pot să vă rog să nu îmi spuneţi dumneata! Spuneţim tu.
- Bine, atunci.
- Mă duc să îmi aduc aduc bagajele atunci.

După ce îmi aduc bagajele, mă înstalez şi mă pun să trag un pui de somn că tare obosit mai sunt.

*To be continued! :)* *Sper că vă place.*