Noaptea se lasă în camera ta
Mă duce departe către alt oraş
Lumina îmi înţeapă-ncet pielea, îmi ascunde tăcerea
Se strecoară sub ea.
Seara în cadă, apa se scurge de pe oceane
Încet spre un umăr ce refuză să ţină
Ziua de mâine ce aşteaptă să vină.
Noaptea se lasă pe strada ta
Şi mă cuprinde cu lumina din ea
Vara îţi zgârie fereastra cu flori
Dar eu sunt şi fum, sunt şi scrum, sunt şi nori
Deasupra ta.
Dar nu are rost să te mai aştepţi
Dar nu are rost să te mai întrebi
Dar numai are rost printre cearseafuri să te pierzi.
Ai mintea înceţoşată, nici nu mai ştii cine sunt
Iaţi privirea din pământ, si...
Te-ai gândi şi ai visa
Şi ţi-ai face şi loc prin toata zăpăceala asta
Să nu-ţi mai fie inima grea,
Neagră, pentru prima oara, s-o simţi mai uşoară.
Şi toate nopţile triste,
Pe care le-ai avut
Şi nu mai ştii ce să faci,
Nu mai poţi să te împaci
Nu mai ştii să te împarţi să îţi ajungă.
Cade, tot peste mine...
Cade, între rău şi bine...
Ai încetat să mă crezi,
Stai pe un nor şi aştepţi să vezi
Cum soarele apune,
În lumea întoarsă pe dos.
Acest sfârşit de săptămână, nu ne prinde împreună
Oare vorbesc eu mult prea mult?
Un singur lucru vreau să-ţi spun
Voi încerca să fiu mai bun
Într-un final să reuşesc,
Să îţi dovedesc, cine sunt cu adevărat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu