Partea 1
Dimineaţa următoare mă duc în oraş să îmi caut un studiou, nu am să renunţ la cariera de muzician pentru "acele lucruri". Poate tot voi înregistra piesa care am compuso. Îi spun "mătuşii" că plec şi să nu mă aştepte, să se culce şi că am cheia de la intrare şi tot ies. Mă urc în maşină şi o iau spre oraş, cu destinaţia necunoscută a studioului respectiv. Îmi place să mă duc spre necunoscut, cu speranţa că voi găsii ceea ce caut. Deşi vremea de afără e posomorâtă şi începe să mai cadă câte-un fulg. Pierdut prin oraşul plin de fum, dau de un studio mic care, ce coincidenţă este de vânzare. Intru în el şi observ că nu sunt singurul care vrea să-l cumpere. Mă pun şi stau la "coada" şirului. După aproximativ 3 ore, vine şi rândul meu.
- Bună ziua.
- Bună ziua. M-ar interesa studioul acesta, la ce preţ este?
- Preţul este de $339,000.
- Şi ca cât este de mare?
- Are aprox 100 de mp. V-ar interesa?
- Da, sigur.
- Aici aveţi contractul şi toate documentele, să le complectaţi.
- Când pot să îl folosesc?
- După ce complectaţi documentele şi sunt în regulă, puteţi să îl folosiţi.
- Ok.
După ce termin de complectat tot, trebuie să mă duc până acasă după toate aparatele şi am să mă apuc de treabă. Se pare că până la urmă voi înregistra şi câteva piese. Nu am crezut că voi termina aşa repede şi că voi înregistra şi piesa.
După ce am terminat mă pun la birou să scriu ceva, dar nu înaite să o sun pe "mătuşă" să îi spun că nu ştiu dacă ajung azi acasă că am de lucru la studio. Mă apuc să scriu câteva versuri, dar adorm cu capul pe foaia de hârtie.
*To be continued! :)* *Sper că vă place.*
sâmbătă, noiembrie 27
sâmbătă, noiembrie 20
Un nou început în Boston 1...
Capitolul 1 Love story (American) 10...
Drumul deşi era lung a meritat, măcar am scăpat de iubita care mă înşela şi de aşa zişi cei mai uni prieteni. Am de gând să încep totul din nou, chiar dacă am să pierd timp, oricum am pierdut cu ei.
Am ajuns în sfârşit în Boston. Doamne ce oraş minunat. Totul este diferit. Aici nu este chiar aşa de aglomerat. Ajung în centru oraşului şi mă cobor din maşină cu rucsacul. În el îmi erau: portofelul, câteva cântece şi bineînţeles laptopul, doar trebuia să îmi caut un loc să stau şi nu vreau să îmi petrec noaptea sau nopţile într-un hotel sau motel chiar dacă am destui bani. Vreau să îmi iau o casă sau un apartament nu prea luxos. Întru într-o cafenea. Chiar am nevoie de o cafea cat timp caut anunţurile de vânzare. Mă pun la o masă, comand o cafea şi un pachet de tigări. Da, un pachet de tigări. Asta aş putea să le mulţumesc ei şi "lor". Cel mai mult mă afectează despărţirea de Annabelle şi m-a făcut să fumez din ce în ce mai mult, sper să nu devin dependent. După vreo 3 ore de cautat, 4 căni de cafea, un mic dejun şi jumătate de pachet de ţigări, mă duc să văd o casă. Nu era departe chiar aşa de departe. Ajuns acolo, mă cobor din maşină şi pentru un minut stau şi cercetez zona. Toată zona respectivă era plină de case nu prea luxoase, dar aranjate foarte frumos. Mă pun să caut numărul casei respective. Coincidenţa era că avea numărul meu norocos, 9. Mă îndrept spre uşă şi bat. Din înăuntru se aude o voce înceată: "Cine este?" şi în acelaşi timp deschide uşa. Era o bătrânică de statură scundă şi o salut:
- Bună ziua!
- Bună să-ţi fie inima! răspunde ea. Sunteţi poştaşul? mă întreba ea şi tot ea răspunse. Că nu semănaţi cu el!
- Nu, nu sunt! o aprob. Am venit să văd căsa, am găsit anunuţul dumneavoastră pe internet.
Pentru o secundă mă i-au la întrebări cu mintea mea. Ia uite săraci bătrâni, stau cu gândul că trebuie să vină poştaşul, având senzaţia că de fiecare dată când bate cineva la uşă este el.
- Da, anunţul este valabil! -mă opreşte din "discuţie"-...,dar eu l-am pus în ziar, nu pe internet! mă lămureşte ea. Pe vremea când eram tânără, puneam o pancardă pe care era scrisă că era de zânzare casă, nu în ziar sau internet! spuse ea.
În aşa fel mi-a spus încât aveam senzaţia că eram pe vremea când era ea tânără.
- Îmi puteţi arăta casa? o întreb eu.
- Da sigur poftiţi. mă învita ea, înăuntru.
În casă era o curăţenie de puteai să mănânci şi biscuitele care îţi cădea pe jos. Totul aranjat la locul lui. După vreo o oră, după ce mi-a arătat casa, o întreb ceva istoric al casei. Îmi place să cunosc ceva despre o casă.
- Singură aţi locuit aici?
- Nu locuiam cu soţul meu, dar s-a dus şi acuma stau singură. De aceea vreau să vând casa, pentru că vreau să mă duc la un azil de bătrâni, că şi aşa cine ştie câte zile mai am şi eu. începu să se plângă.
- Vai îmi pare rău pentru soţul dumneavoastră, dar asta nu înseamnă că trebuie să vă gândiţi la aşa ceva. încerc să o liniştesc. Dar cu cât doriţi să o vindeţi? încerc să o fac să devieze de la gând.
- O vând cu cât să îmi ajungă pentru azil. spuse ea suspinând.
Mi s-a făcut milă de ea, sincer. Şi mi-a venit o idee genială.
- Ce aţi zice dacă aş plăti casa cât ar trebui să plătiţi la azil, dar să locuiţi şi dumneavoastră. Să nu plecaţi, că cine ştie cum o să se ocupe de dumneavoastră cei deacolo.
- Chiar doriţi asta?
-DA! o asigur.
Parcă şi-a schimbat expresia feţei.
- Pot să vă întreb ceva?
- Da, sigur.
- Cum reuşiţi să faceţi să fie aşa de curăţenie?
- A fost fica mea aici după înmormantarea soţului meu.
- Frumos din partea ei, dar de ce nu are ea grijă de dumneavoastră?
- Ştiţi cum sunt tinerii, nu au timp sunt ocupaţi!
- Nu vă supăraţi da cu ce se ocupă fica dumneavoastră?
Ce? Eram şi eu curios. Oricum cât timp locuiesc aici trebuie să comunic cu ea.
- Nu mă supăr, staţi liniştit. E cântăreaţă. Dar dumneata cu ce te ocupi?
- Ce coincidenţă, şi eu sunt cântăreţ.
- Se pare că dumneata o s-o înlocuiţi pe fica mea. O să aveţi grijă e mine. spuse ea amuzată.
Am început să chicotim amândoi.
- Pot să vă rog să nu îmi spuneţi dumneata! Spuneţim tu.
- Bine, atunci.
- Mă duc să îmi aduc aduc bagajele atunci.
După ce îmi aduc bagajele, mă înstalez şi mă pun să trag un pui de somn că tare obosit mai sunt.
*To be continued! :)* *Sper că vă place.*
Drumul deşi era lung a meritat, măcar am scăpat de iubita care mă înşela şi de aşa zişi cei mai uni prieteni. Am de gând să încep totul din nou, chiar dacă am să pierd timp, oricum am pierdut cu ei.
Am ajuns în sfârşit în Boston. Doamne ce oraş minunat. Totul este diferit. Aici nu este chiar aşa de aglomerat. Ajung în centru oraşului şi mă cobor din maşină cu rucsacul. În el îmi erau: portofelul, câteva cântece şi bineînţeles laptopul, doar trebuia să îmi caut un loc să stau şi nu vreau să îmi petrec noaptea sau nopţile într-un hotel sau motel chiar dacă am destui bani. Vreau să îmi iau o casă sau un apartament nu prea luxos. Întru într-o cafenea. Chiar am nevoie de o cafea cat timp caut anunţurile de vânzare. Mă pun la o masă, comand o cafea şi un pachet de tigări. Da, un pachet de tigări. Asta aş putea să le mulţumesc ei şi "lor". Cel mai mult mă afectează despărţirea de Annabelle şi m-a făcut să fumez din ce în ce mai mult, sper să nu devin dependent. După vreo 3 ore de cautat, 4 căni de cafea, un mic dejun şi jumătate de pachet de ţigări, mă duc să văd o casă. Nu era departe chiar aşa de departe. Ajuns acolo, mă cobor din maşină şi pentru un minut stau şi cercetez zona. Toată zona respectivă era plină de case nu prea luxoase, dar aranjate foarte frumos. Mă pun să caut numărul casei respective. Coincidenţa era că avea numărul meu norocos, 9. Mă îndrept spre uşă şi bat. Din înăuntru se aude o voce înceată: "Cine este?" şi în acelaşi timp deschide uşa. Era o bătrânică de statură scundă şi o salut:
- Bună ziua!
- Bună să-ţi fie inima! răspunde ea. Sunteţi poştaşul? mă întreba ea şi tot ea răspunse. Că nu semănaţi cu el!
- Nu, nu sunt! o aprob. Am venit să văd căsa, am găsit anunuţul dumneavoastră pe internet.
Pentru o secundă mă i-au la întrebări cu mintea mea. Ia uite săraci bătrâni, stau cu gândul că trebuie să vină poştaşul, având senzaţia că de fiecare dată când bate cineva la uşă este el.
- Da, anunţul este valabil! -mă opreşte din "discuţie"-...,dar eu l-am pus în ziar, nu pe internet! mă lămureşte ea. Pe vremea când eram tânără, puneam o pancardă pe care era scrisă că era de zânzare casă, nu în ziar sau internet! spuse ea.
În aşa fel mi-a spus încât aveam senzaţia că eram pe vremea când era ea tânără.
- Îmi puteţi arăta casa? o întreb eu.
- Da sigur poftiţi. mă învita ea, înăuntru.
În casă era o curăţenie de puteai să mănânci şi biscuitele care îţi cădea pe jos. Totul aranjat la locul lui. După vreo o oră, după ce mi-a arătat casa, o întreb ceva istoric al casei. Îmi place să cunosc ceva despre o casă.
- Singură aţi locuit aici?
- Nu locuiam cu soţul meu, dar s-a dus şi acuma stau singură. De aceea vreau să vând casa, pentru că vreau să mă duc la un azil de bătrâni, că şi aşa cine ştie câte zile mai am şi eu. începu să se plângă.
- Vai îmi pare rău pentru soţul dumneavoastră, dar asta nu înseamnă că trebuie să vă gândiţi la aşa ceva. încerc să o liniştesc. Dar cu cât doriţi să o vindeţi? încerc să o fac să devieze de la gând.
- O vând cu cât să îmi ajungă pentru azil. spuse ea suspinând.
Mi s-a făcut milă de ea, sincer. Şi mi-a venit o idee genială.
- Ce aţi zice dacă aş plăti casa cât ar trebui să plătiţi la azil, dar să locuiţi şi dumneavoastră. Să nu plecaţi, că cine ştie cum o să se ocupe de dumneavoastră cei deacolo.
- Chiar doriţi asta?
-DA! o asigur.
Parcă şi-a schimbat expresia feţei.
- Pot să vă întreb ceva?
- Da, sigur.
- Cum reuşiţi să faceţi să fie aşa de curăţenie?
- A fost fica mea aici după înmormantarea soţului meu.
- Frumos din partea ei, dar de ce nu are ea grijă de dumneavoastră?
- Ştiţi cum sunt tinerii, nu au timp sunt ocupaţi!
- Nu vă supăraţi da cu ce se ocupă fica dumneavoastră?
Ce? Eram şi eu curios. Oricum cât timp locuiesc aici trebuie să comunic cu ea.
- Nu mă supăr, staţi liniştit. E cântăreaţă. Dar dumneata cu ce te ocupi?
- Ce coincidenţă, şi eu sunt cântăreţ.
- Se pare că dumneata o s-o înlocuiţi pe fica mea. O să aveţi grijă e mine. spuse ea amuzată.
Am început să chicotim amândoi.
- Pot să vă rog să nu îmi spuneţi dumneata! Spuneţim tu.
- Bine, atunci.
- Mă duc să îmi aduc aduc bagajele atunci.
După ce îmi aduc bagajele, mă înstalez şi mă pun să trag un pui de somn că tare obosit mai sunt.
*To be continued! :)* *Sper că vă place.*
duminică, octombrie 31
Love story (American) 10...
Parte 9
Ajuns la aeroport te urci în avion să mergi în oraşul care "nu doarme niciodată". Odată ajuns în oraş, targi o fugă până acasă să îţi laşi bagajele. După ce îţi laşi bagajele îi suni pe Mitch şi Zack să vezi pe unde sunt. Ei îţi spun că sunt în faţa unui mall şi îi întrebi dacă Annabelle este cu ei şi dacă este bine, ei te liniştesc şi îţi spun că este cu ei şi că este bine. După ce închei convorbirea cu ei chemi un taxi şi mergi să te îi întâlneşti şi să îi faci o surpriză Annabellei. Pe drum opreşti la o florărie să îi iei un trandafir, iar după aceea continui drumul.
Când ajugi la mall, te uiţi în dreapta şi în stânga după iei, dar nu era greu de găsit pentru că faceau o gălăgie. Ce frumos, ei se distrează şi tu îţi faci grijă să nu fi păţit ceva, dar asta nu era tot. Te uiţi mai bine şi ce să vezi? Annabell îi braţele unui alt bărbat. Te duci la ei şi o saluţi pe Annabelle şi pe Zack şi Mitch. Annabelle, Zack şi Mitch rămân uimiţi şi te întreabă ce faci aici. Umpic nervos şi umpic distrus îi întrebi: Ce caut eu aici, sau ce faceiţi voi aici?". Pe Annabell o întrebi cine-i tipul, iar ea se scuză şi zice că este un prieten mai vechi. Tipul vine la tine şi se prezintă. Când îi auzi numele, parcă ţi-e cunoscut şi chiar îţi era, era cel mai bun prieten de la şcoală. Când îţi iei mâna de la spate, în care ascundeai trandafirul şi îl arunci pe jos, Annabelle vrea să te i-a în braţe şi începe să îşi ceară scuze. O refuzi şi îi iei la rost pe Mitch şi Zack: "Voi aţi ştiut? Da? Credeam că îmi sunteţi cei mai buni prieteni, dar se pare că m-am înşelat. Aş vrea să vă anunţ că mă retrag din trupă şi mai ales, îmi iau şi piesele cu mine. Dacă am să aud că îmi cântaţi piesele, o să aveţi de discutat cu avocatul meu." După aceste întâmplate te iei şi pleci, dar Annabelle continuă să se roage de tine. Opreşti un taxi şi mergi acasă. Acasă te pui să te gândeşti ce să faci. Imaginile cu Annabelle şi ce s-a întâmplat între voi îţi apar în minte. După aproximativ 3 ore te hotărăşti să te muţi din oraş. Împachetezi tot ce încape în dubă din apartament şi te îndrepţi spre Boston. Ca să ajungi în Boston trebuie să mergi pe ruta 90. Drumul nu pare lung dar îţi i-a cam 5-6 ore, asta înseamnă că ajungi dimineaţa acolo. Exact bine, pentru că trebuie să îţi cauţi o casă sau un apartament, dar de preferinţă vrei o căsuţă. Aşa că drum bun...
*Începe un alt Capitol :)*
Ajuns la aeroport te urci în avion să mergi în oraşul care "nu doarme niciodată". Odată ajuns în oraş, targi o fugă până acasă să îţi laşi bagajele. După ce îţi laşi bagajele îi suni pe Mitch şi Zack să vezi pe unde sunt. Ei îţi spun că sunt în faţa unui mall şi îi întrebi dacă Annabelle este cu ei şi dacă este bine, ei te liniştesc şi îţi spun că este cu ei şi că este bine. După ce închei convorbirea cu ei chemi un taxi şi mergi să te îi întâlneşti şi să îi faci o surpriză Annabellei. Pe drum opreşti la o florărie să îi iei un trandafir, iar după aceea continui drumul.
Când ajugi la mall, te uiţi în dreapta şi în stânga după iei, dar nu era greu de găsit pentru că faceau o gălăgie. Ce frumos, ei se distrează şi tu îţi faci grijă să nu fi păţit ceva, dar asta nu era tot. Te uiţi mai bine şi ce să vezi? Annabell îi braţele unui alt bărbat. Te duci la ei şi o saluţi pe Annabelle şi pe Zack şi Mitch. Annabelle, Zack şi Mitch rămân uimiţi şi te întreabă ce faci aici. Umpic nervos şi umpic distrus îi întrebi: Ce caut eu aici, sau ce faceiţi voi aici?". Pe Annabell o întrebi cine-i tipul, iar ea se scuză şi zice că este un prieten mai vechi. Tipul vine la tine şi se prezintă. Când îi auzi numele, parcă ţi-e cunoscut şi chiar îţi era, era cel mai bun prieten de la şcoală. Când îţi iei mâna de la spate, în care ascundeai trandafirul şi îl arunci pe jos, Annabelle vrea să te i-a în braţe şi începe să îşi ceară scuze. O refuzi şi îi iei la rost pe Mitch şi Zack: "Voi aţi ştiut? Da? Credeam că îmi sunteţi cei mai buni prieteni, dar se pare că m-am înşelat. Aş vrea să vă anunţ că mă retrag din trupă şi mai ales, îmi iau şi piesele cu mine. Dacă am să aud că îmi cântaţi piesele, o să aveţi de discutat cu avocatul meu." După aceste întâmplate te iei şi pleci, dar Annabelle continuă să se roage de tine. Opreşti un taxi şi mergi acasă. Acasă te pui să te gândeşti ce să faci. Imaginile cu Annabelle şi ce s-a întâmplat între voi îţi apar în minte. După aproximativ 3 ore te hotărăşti să te muţi din oraş. Împachetezi tot ce încape în dubă din apartament şi te îndrepţi spre Boston. Ca să ajungi în Boston trebuie să mergi pe ruta 90. Drumul nu pare lung dar îţi i-a cam 5-6 ore, asta înseamnă că ajungi dimineaţa acolo. Exact bine, pentru că trebuie să îţi cauţi o casă sau un apartament, dar de preferinţă vrei o căsuţă. Aşa că drum bun...
*Începe un alt Capitol :)*
Love story (American) 9...
Partea 8
Doar a doua zi de concert şi ultima, dar nu ai auzi nimic de Annabelle. Oare să o suni? Stai cu telefonul în mână şi nu ştii ce să faci, defapt nu ştii ce să mai crezi. Oare ce face de nu sună? De ce nu dă semn de viaţă? S-a întâmplat ceva cu ea? Deja devii îngrijorat şi o suni. Îţi dă ocupat, dar mai încerci odată şi tot aşa îţi "răspunde". Te dai bătut şi îţi spui că o să o suni mai târziu. Îi suni pe Zack şi Mitch să vezi ce mai fac. Erau prin oraş se plimbau cu prietenele lor. Îi întrebi dăcă nu ştiu ceva despre Annabelle. Ei zic că nu sau mai întâlnit de ieri cu ea, dar e bine, lucrează. Le mulţumeşti şi închizi. Te pui să sorbi din cafea şi îţi vine un chef de o tigară, poate te mai linişteşti. Aprinzi ţigară şi tragi din ea cu poftă. După un timp te sună un domn care se ocupă de o altă casă de copii şi te cheamă la concert. Îţi iei toate lucrurile şi ieşi în faţa blocului să opreşti un taxi cu ce să mergi pană acolo. În taxi îţi verifici blog-ul şi vezi că cineva ţi-a lăsat un mesaj că a văzut-o pe Annabelle cu un tip. Asta te pune puţin pe gânduri. Pe drum opreşti la aeroport să îţi laşi bagajele, iar după aceea continui drumul spre casa de copii. O mai suni încă odată pe Annabelle şi însfârşit îţi răspunde cu o voce care nu a mai folosit-o. O întrebi ce face de nu răspunde, iar ea răstită îţi spune că lucrează să nu o deranjezi că e ocupată. Îţi ceri scuze şi îi spui că o iubeşti şi că ţie dor de ea, iar ea la rându ei zice "bine" şi închide. Hmm...asta nu s-a mai întâmplat, dar este ciudat. Visul şi mesajul de pe blog pun mai tare pe gânduri, dar nu te gândeşti prea mult că ajungi la casa de copii. Acolo te întâmpină mulţi fani şi copii de la casa de copii, normal că se afla şi presa acolo. O doamnă de la un post de televiziune te întreabă în legătură cu concertul şi cum te-ai simţit în oraş. Îi răspunzi că te-ai simţit bine în oraş şi că ai mai revenit aici. În legătură cu concertul, speri să iasă bine şi să le placă copiilor. După acest reportaj eşti asaltat de fani care vor autografe şi le oferi câtorva dintre ei.
Întrii în casă şi te duci să îl cauţi pe domnul care te-a sunat dimineaţa. După ce îl găseşti te pregăteşti să îţi faci "scena". Le oferi copiilor şi persoanelor din încăpere un spectacol care nu credeai că va ieşi aşa de bine, mai ales că ai vorbit cu Annabell şi ţi-a vorbit aşa. După concert chemi un taxi să mergi la aeroport pentru a te întoarce acasă.
*Este cam lungă dar continua încă, to be continued! :)*
Doar a doua zi de concert şi ultima, dar nu ai auzi nimic de Annabelle. Oare să o suni? Stai cu telefonul în mână şi nu ştii ce să faci, defapt nu ştii ce să mai crezi. Oare ce face de nu sună? De ce nu dă semn de viaţă? S-a întâmplat ceva cu ea? Deja devii îngrijorat şi o suni. Îţi dă ocupat, dar mai încerci odată şi tot aşa îţi "răspunde". Te dai bătut şi îţi spui că o să o suni mai târziu. Îi suni pe Zack şi Mitch să vezi ce mai fac. Erau prin oraş se plimbau cu prietenele lor. Îi întrebi dăcă nu ştiu ceva despre Annabelle. Ei zic că nu sau mai întâlnit de ieri cu ea, dar e bine, lucrează. Le mulţumeşti şi închizi. Te pui să sorbi din cafea şi îţi vine un chef de o tigară, poate te mai linişteşti. Aprinzi ţigară şi tragi din ea cu poftă. După un timp te sună un domn care se ocupă de o altă casă de copii şi te cheamă la concert. Îţi iei toate lucrurile şi ieşi în faţa blocului să opreşti un taxi cu ce să mergi pană acolo. În taxi îţi verifici blog-ul şi vezi că cineva ţi-a lăsat un mesaj că a văzut-o pe Annabelle cu un tip. Asta te pune puţin pe gânduri. Pe drum opreşti la aeroport să îţi laşi bagajele, iar după aceea continui drumul spre casa de copii. O mai suni încă odată pe Annabelle şi însfârşit îţi răspunde cu o voce care nu a mai folosit-o. O întrebi ce face de nu răspunde, iar ea răstită îţi spune că lucrează să nu o deranjezi că e ocupată. Îţi ceri scuze şi îi spui că o iubeşti şi că ţie dor de ea, iar ea la rându ei zice "bine" şi închide. Hmm...asta nu s-a mai întâmplat, dar este ciudat. Visul şi mesajul de pe blog pun mai tare pe gânduri, dar nu te gândeşti prea mult că ajungi la casa de copii. Acolo te întâmpină mulţi fani şi copii de la casa de copii, normal că se afla şi presa acolo. O doamnă de la un post de televiziune te întreabă în legătură cu concertul şi cum te-ai simţit în oraş. Îi răspunzi că te-ai simţit bine în oraş şi că ai mai revenit aici. În legătură cu concertul, speri să iasă bine şi să le placă copiilor. După acest reportaj eşti asaltat de fani care vor autografe şi le oferi câtorva dintre ei.
Întrii în casă şi te duci să îl cauţi pe domnul care te-a sunat dimineaţa. După ce îl găseşti te pregăteşti să îţi faci "scena". Le oferi copiilor şi persoanelor din încăpere un spectacol care nu credeai că va ieşi aşa de bine, mai ales că ai vorbit cu Annabell şi ţi-a vorbit aşa. După concert chemi un taxi să mergi la aeroport pentru a te întoarce acasă.
*Este cam lungă dar continua încă, to be continued! :)*
marți, octombrie 26
Love story (American) 8...
Partea 7
Dimeneaţa te trezeşte alarma ceasului, trezindu-te dintr-un vis ciudat în care erai certat cu Annabelle din cauza unui tip cu care te însela. Speri să nu se întâmple aşa, dar deobicei cică visele în realitate sunt exact pe dos. Dar trebuie să nu îţi mai baţi capul pentru că trebuie să te concentrezi pe concertele care le ai şi trebuie să faci în aşa fel să iasă ca la carte. Cafeaua puternică te face să te trezeşti brusc. După un timp primeşti un telefon de la organizator să îţi spună că o maşină te aşteaptă în faţa hotelului, în care se află şi restul trupelor care vor cânta. Îi mulţumeşti că te-a informat şi îţi iei lucrurile şi cobori. Când ajungi în maşină te întâlneşti cu membrii trupelor şi faci cunoştinţă cu ei, mai ales că ei sunt cunoscuţi în toată ţara. Şi culmea este că erau trupe pe care le ascultai când erai mai mic şi îţi doreai să ai ocazia să te întâlneşti cu ei să îi feliciţi pentru concertele şi albumele lor. Dar printre aceste trupe era încă o persoană, care era compozitorul şi solistul trupei. O fată brunetă, cu o voce blândă. Face cunoştinţă cu tine şi îşi face autoprezentare a "trupei", iar ea îţi spune că numele trupei este "Trupa". Ciudat nume, dar este drăguţ. Începeţi să discutaţi fiecare despre piesele care le veţi cânta la concert. Începeţi să aveţi o comunicare mai amplă, mai ales că veţi cânta pe aceeaşi scenă şi pentru aceeaşi casă de copii. După aproximativ două ore ajungeţi la casa de copii respectivă, unde veţi şi cânta. Vă acomodaţi cu "scena" improvizată în curtea din spate. După un timp ajung şi invitaţii. Invitaţii erau formaţi din V.I.P.-uri, dar şi din oameni obişnuiţi. Fiecare trupă îşi face ce şi-a propus. În încheierea concertului prezentatorii şi organizatorii oferă program de licitaţie care conţin creaţile copiilor. După aceea oferă tuturor băuturi şi aperitive. După finalul acestui "spectacol" trupele vor să meargă la un local, parcă ar fi Mitch şi Zack. Accepţi învitaţia şi mergeţi la localul ales de ei. Acolo vă cunoaşteţi mai bine. După acestă "ieşire de cunoaştere" fiecare dintre voi mergeţi la hotelul la care aţi foşti cazaţi, dar şi membra trupei "Trupa" este cazată la acelaşi hotel ca şi tine. Mergeţi amândoi spre hotel iar pe drum vorbiţi despre experienţa acumulată la acest concert. Vă daţi întâlnire pentru dimineaţa următoare pentru micul dejun la restaurantul hotelului. După aceea vă spuneţi că vă pare bine că v-aţi întâlnit şi aţi făcut cunoştinţă. Te duci în camera ta de hotel şi faci un duş, iar după aceea pe pui la somn.
*Este cam lungă dar continua încă, to be continued! :)*
Dimeneaţa te trezeşte alarma ceasului, trezindu-te dintr-un vis ciudat în care erai certat cu Annabelle din cauza unui tip cu care te însela. Speri să nu se întâmple aşa, dar deobicei cică visele în realitate sunt exact pe dos. Dar trebuie să nu îţi mai baţi capul pentru că trebuie să te concentrezi pe concertele care le ai şi trebuie să faci în aşa fel să iasă ca la carte. Cafeaua puternică te face să te trezeşti brusc. După un timp primeşti un telefon de la organizator să îţi spună că o maşină te aşteaptă în faţa hotelului, în care se află şi restul trupelor care vor cânta. Îi mulţumeşti că te-a informat şi îţi iei lucrurile şi cobori. Când ajungi în maşină te întâlneşti cu membrii trupelor şi faci cunoştinţă cu ei, mai ales că ei sunt cunoscuţi în toată ţara. Şi culmea este că erau trupe pe care le ascultai când erai mai mic şi îţi doreai să ai ocazia să te întâlneşti cu ei să îi feliciţi pentru concertele şi albumele lor. Dar printre aceste trupe era încă o persoană, care era compozitorul şi solistul trupei. O fată brunetă, cu o voce blândă. Face cunoştinţă cu tine şi îşi face autoprezentare a "trupei", iar ea îţi spune că numele trupei este "Trupa". Ciudat nume, dar este drăguţ. Începeţi să discutaţi fiecare despre piesele care le veţi cânta la concert. Începeţi să aveţi o comunicare mai amplă, mai ales că veţi cânta pe aceeaşi scenă şi pentru aceeaşi casă de copii. După aproximativ două ore ajungeţi la casa de copii respectivă, unde veţi şi cânta. Vă acomodaţi cu "scena" improvizată în curtea din spate. După un timp ajung şi invitaţii. Invitaţii erau formaţi din V.I.P.-uri, dar şi din oameni obişnuiţi. Fiecare trupă îşi face ce şi-a propus. În încheierea concertului prezentatorii şi organizatorii oferă program de licitaţie care conţin creaţile copiilor. După aceea oferă tuturor băuturi şi aperitive. După finalul acestui "spectacol" trupele vor să meargă la un local, parcă ar fi Mitch şi Zack. Accepţi învitaţia şi mergeţi la localul ales de ei. Acolo vă cunoaşteţi mai bine. După acestă "ieşire de cunoaştere" fiecare dintre voi mergeţi la hotelul la care aţi foşti cazaţi, dar şi membra trupei "Trupa" este cazată la acelaşi hotel ca şi tine. Mergeţi amândoi spre hotel iar pe drum vorbiţi despre experienţa acumulată la acest concert. Vă daţi întâlnire pentru dimineaţa următoare pentru micul dejun la restaurantul hotelului. După aceea vă spuneţi că vă pare bine că v-aţi întâlnit şi aţi făcut cunoştinţă. Te duci în camera ta de hotel şi faci un duş, iar după aceea pe pui la somn.
*Este cam lungă dar continua încă, to be continued! :)*
sâmbătă, octombrie 23
Love story (American) 7...
Partea 6
Te trezeşte dimineaţa un telefon de la o firmă din alt oraş care te invită un voluntariat la strângere de fonduri pentru casele de copii din acel oraş şi că ar trebui să stai cam 3-4 zile. Tu accepţi politicos şi spui că vei merge. După aceea convorbire îi suni pe Zack şi Mitch să le spui şi lor. Iar după aceea pe Annabelle, dar ea îţi închide. Îţi spui că poate este ocupată sau este într-o sedinţă. Suni la aeroport să îţi faci rezervare. Rezervarea ţi-ai făcut-o pe aceea seară, deci trebuie să te pregăteşti. Oare ce îţi trebuie, te întrebi. Laptopul, telefonul, chitara, banii şi perechea ta de adidaşi care le iei cu tine. Ieşi din casă şi te urci în maşină şi pleci spre aeroport. Ajuns la aeroport te duci să îţi ridici biletu şi pleci spre terminalul la care se face îmbarcarea. Înaite de decolare mai încerci odată să o suni pe Annabelle, dar fără succes. Ceva nu e în regulă, deobicei îţi răspunde, iar asta te pune pe gânduri.
Zborul cu avionul ţine destul de mult, dar oricum nu te grăbeşti. Aşa că îţi pui căştile şi cu un caiet în faţă te pui să mai scrii ceva piese. Avionul nu este prea plin aşa că ai parte de linişte. Din când în când mai vine stewardesa să te întrebe dacă doreşti ceva. În sfârşit ajungi.
Te cobori din avion, iar acolo te aşteaptă persoana cu care ai vorbit la telefon, care te conduce la hotel. Pe drum îţi dă înformaţii mai concrete despre casele de copii şi unde vei face acele concerte pentru strângerea de bani. Când ajungi la hotel te cazezi şi urci în cameră. Mai încerci încă odată să o suni pe Annabelle, da de răspunde. Şi minune a răspuns şi îşi cere scuze că nu ţi-a răspuns la telefon că prima oară era într-o şedinţă şi a doua oară a fost să ia un interviu primarului. Tu o linişteşti că nu este nimic şi că întelegi că dacă este vorba de job nu ai ce face. Îi spui că nu eşti în oraş şi că vei sta câteva zile pentru că ai concerte de strângere de bani pentru nişte case de copii. Ei i sa părut drăuţ din partea ta, dar nu-i plăcea că nu eşti în oraş. Îi spui că o iubeşti şi că o să vă vedeţi în cateva zile. Şi ea îţi spune că te iubeşte şi îţi urează succesc în concerte. După convorbire te pui să te culci, doar mâine ai concerte şi te aşteaptă o zi grea.
~Hmm...Devine dubioasă poveste...~
*Este cam lungă dar continua încă, to be continued! :)*
Te trezeşte dimineaţa un telefon de la o firmă din alt oraş care te invită un voluntariat la strângere de fonduri pentru casele de copii din acel oraş şi că ar trebui să stai cam 3-4 zile. Tu accepţi politicos şi spui că vei merge. După aceea convorbire îi suni pe Zack şi Mitch să le spui şi lor. Iar după aceea pe Annabelle, dar ea îţi închide. Îţi spui că poate este ocupată sau este într-o sedinţă. Suni la aeroport să îţi faci rezervare. Rezervarea ţi-ai făcut-o pe aceea seară, deci trebuie să te pregăteşti. Oare ce îţi trebuie, te întrebi. Laptopul, telefonul, chitara, banii şi perechea ta de adidaşi care le iei cu tine. Ieşi din casă şi te urci în maşină şi pleci spre aeroport. Ajuns la aeroport te duci să îţi ridici biletu şi pleci spre terminalul la care se face îmbarcarea. Înaite de decolare mai încerci odată să o suni pe Annabelle, dar fără succes. Ceva nu e în regulă, deobicei îţi răspunde, iar asta te pune pe gânduri.
Zborul cu avionul ţine destul de mult, dar oricum nu te grăbeşti. Aşa că îţi pui căştile şi cu un caiet în faţă te pui să mai scrii ceva piese. Avionul nu este prea plin aşa că ai parte de linişte. Din când în când mai vine stewardesa să te întrebe dacă doreşti ceva. În sfârşit ajungi.
Te cobori din avion, iar acolo te aşteaptă persoana cu care ai vorbit la telefon, care te conduce la hotel. Pe drum îţi dă înformaţii mai concrete despre casele de copii şi unde vei face acele concerte pentru strângerea de bani. Când ajungi la hotel te cazezi şi urci în cameră. Mai încerci încă odată să o suni pe Annabelle, da de răspunde. Şi minune a răspuns şi îşi cere scuze că nu ţi-a răspuns la telefon că prima oară era într-o şedinţă şi a doua oară a fost să ia un interviu primarului. Tu o linişteşti că nu este nimic şi că întelegi că dacă este vorba de job nu ai ce face. Îi spui că nu eşti în oraş şi că vei sta câteva zile pentru că ai concerte de strângere de bani pentru nişte case de copii. Ei i sa părut drăuţ din partea ta, dar nu-i plăcea că nu eşti în oraş. Îi spui că o iubeşti şi că o să vă vedeţi în cateva zile. Şi ea îţi spune că te iubeşte şi îţi urează succesc în concerte. După convorbire te pui să te culci, doar mâine ai concerte şi te aşteaptă o zi grea.
~Hmm...Devine dubioasă poveste...~
*Este cam lungă dar continua încă, to be continued! :)*
Abonați-vă la:
Postări (Atom)