Ceva mai aşa...

N-am nimic de spus, sau poate am şi tac
Aştepţi un răspuns, dar sunt surd şi mă prefac
E prea târziu pentru mine acum, oricum
Ce usurare să aflu ce gândeşti acum despre mine
Stau şi pun cap la cap
Orice detaliu legat de tot ce s-a întâmplat.

Oare, îţi pare aşa de rău?
Oare, ţi-a plăcut ce s-a întâmplat?
Oare, am să uit zâmbetul tău?

Adună-mă de pe jos,
Ia mă încet de o mână,
Nu mă lăsa să alunec în jos
O nouă zi, cu capu-n nori
Doar eu, Doar eu,
Şi un prieten imaginar.
N-am facut nimic,
Absolut nimic.

Lumea în care trăiesc, visează
Iar eu rămân fară cuvinte, care rimează
Ăsta nu e un cantec legat de iubire
Aşa cum eu mă simt legat de tine
Aş vrea să renunt
Aş vrea să mă laşi să pot să uit,
De fiecare loc prin care am trecut.
Luna se rupe şi cade,
Se agaţă-n parul tău
Iar nasturii hainei mele ţin frigul,
Departe de corpul tău.
Cinci secunde măcar sper,
Să simţi cum e să fi cu un pas în urmă
Să vezi cum e să arzi.
Încearcă să uiţi măcar pentru puţin
Tot ce am fost sau ce am vrut să fim.

Stai pe un scaun să vezi cum te frângi
Să priveşte în gol şi fără să plângi
Să vezi cât de greu e să iubeşti
Ceea cei în faţa ta, ceea ce priveşti,
Să stai pe un scaun!
Măcar acuma să reuşeşti să mă priveşti
Şi să îmi spui că nu mă iubeşti!

*Atunci când îţi va fi mai greu, Să te gândeşti la mine mereu,Am să mă-ntorc iubirea mea de dorul tău, Am să mă întorc cu spatele, cu spatele, cu spatele...*