Un nou început în Boston 4...

Partea 3


Azi mi-am propus să fac o vizită unui psiholog, pentru că simţeam nevoia să vorbesc cu cineva despre viaţa mea. Nu vroiam să mă duc la cel mai scump sau cel mai ieftin psiholog, aveam nevoie de un pshiolog care să mă ajute în legătură cu problemele mele psihice. Aşa că mă urc în maşină şi o iau spre periferia oraşului, dar periferia respectivă parcă era centrul oraşului. Căsuţe mici într-un stil foarte draguţ. Ajung la casa unui psiholog din acel cartier şi bat la uşă. Îmi deschide un domn.

-Bună ziua.
-Bună, intră!
-Mulţumesc.

Mă invită înăuntru şi mă conduce în birou la el.

-Ocupă loc pe canapea.
-Sunt ceva reguli?
-Ce reguli să fie?
-În domeniul psihologiei? Pun eu întrebări sau pune psihologul?
-Clientul alege.
-A, ok.
-Dar clientul nu are dreptate!
-Adică?
-E o glumă de psihologi.
-Hai să începem. Pentru început, hai să ne prezentăm.
-Ok. Mă numesc N.B. . M-am mutat din New York aici în urmă cu câteva zile. Sunt artist.
-De ce te-ai mutat?
-Pentru că aveam nevoie să scap de aglomeraţie şi nervii din trafic.
-Ce fel de artist?
-Cânt într-o trupă...Adică cântam într-o trupă acuma cânt solo.
-Ce s-a întâmplat?
-Bine am minţit în legătură cu mutarea. Defapt vroiam să scap de aşa zişi cei mai buni prieteni şi de fosta prietenă.
-Şi de ce nu ai zis din prima?
-Nu ştiu cum te-ai...v-aţi simţi dacă vă făceau ce mi-au făcut mie!
-Hai să ne tutui. Şi nu ştiu cum m-aş fi simţit, asta depinde ce ţi-au făcut. Povesteşte-mi!
-Ok. Vrianta scurtă îi că m-au minţit şi m-au înselat, varianta lungă e mult de zis.
-Hai să auzim varianta lungă, nu este nici o grabă.

~Povestirea~
1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10
~Povestirea~

-Şi cum te face să te simţi?
-Înşelat, minţit şi batjocorit.
-Şi cum vrei să scapi de sentimentele astea?
-Poi de asta am venit la tine.
-Dar aşa după tine, cum ai vrea?
-Eu ce am crezut că o să fie bine, am făcut.
-Şi acel lucru care este?
-M-am mutat, am încercat să îmi reiau viaţa de la început.
-Şi ai reuşit?
-Nu!
-De ce crezi asta?
-Pentru că dacă aş fi reuşit nu m-aş fi aflat aici pe canapeaua ta.
-Adevărat. Uite pentru următoarea întâlnire ai ca "temă" să găseşti alte metode de înlătura aceste sentimente.
-Bine.
-Te aştept.Salut.
-Salut.

Nici nu mi-am dat seama cât de repede a trecut timp, e deja seară. Se pare că trebuie să o iau spre casă, drumul care trebuia să îl fac rămâne pe mâine.

*To be continued! :)* *Sper că vă place.*

Dear, "Love"...

I write this because I miss your presence
I want you back in my life
I want to say the word love again
I want to say "I love you!" to somebody
I know that when you come back
The felling when it's ending will be "cheated"
And I need some time
To search my mind
To locate the words
That seem so hard to find
And sometimes I say things that
I wish that I could take back
The most crucial thing I lack is the thing called "tact"
And if you're always so intently listening
Then the smartest thing to say
Is to tell myself not to say a thing

It seems I'm always close-minded
With an open mouth
And the worst of me
Seems to come right out
But I've never broken bones
With a stone or a stick
But I'll conjure up a phrase
That can cut to the quick
I need to be open-minded
Think before I open my mouth
Because the power of your words
Needs to repair all that I destroyed

And when I finally do
Let it come from you
The peace of understanding grips my soul
You're the reason I
Have meaning in this life
Is so I swallow all my pride
And give you control
I give it all to you
Guide me trought my life
Make me love again
A girl that I deserve

Un nou început în Boston 3 ...

Partea 2

În noaptea trecută am adormit la birou, dar noroc că m-am trezit că îmi era frig şi m-am pus în pat. Dimineaţa mă trezesc şi observ că sunt transpirat. Sunt complet epuizat. Probabil m-am învârtit şi răsucit toată noaptea. E mult prea cald aici. Nu e de mirare că am aceste vise ciudate. Am "înotat" în propria sudoare noaptea trecută. Nici de cum, nu pare că s-ar răci afără. Este o altă zi însorită în Boston, e un lucru bun că studio-ul ăsta are aer condiţionat. Mi-am promis că îmi voi petrece mai multe zile ca să lucrez şi nu intenţionez să încalc această promisiune...nu de data asta. Deci asta înseamnă că îmi voi petrece mult timp în studioul ăsta. Mă pun la birou şi încep să scriu. Piesele pe care le scriu sunt legate de Annabelle, pe care nu o pot uita aşa de uşor.

~Versuri:~
"Almost lovers"
"Dor de tine, dor de noi"
"După toate"
"Acum stau"
"O melodramă"
"Noi doi impreuma, dar separat"
"Pe puncutl de plecare"
"Vara ce-a trecut"
"Mi-ai spus ca ma iubesti"
"Like I used to" (original)
"Don't pretend"
~Piese:~









Versiunea 2 de la "Like I used to"



*To be continued! :)* *Sper că vă place.*

How is my heart today?...

Today i found out that my heart is "Rich like a pizza"!
It's full of "ingredients"? Maybe.
You can eat my heart? Maybe somebody did that in the past.
My heart taste like a pizza? Hmm...Maybe i will ask somebody who "taste" it.
My heart is like a smooth like a pizza? I don't think so.

Despre voi (fetelor)...

*Începi să îmi explici prin cuvinte/Însă dragostea nu se explică, ea se simte/Am înteles că ai deja p-alcineva/Şi dacă trebuie să plec, eu plec/Dar un uita că amintirile rămân indifirent de ce-ar urma/Poţi să rupi şi pozele, le vei lipii înapoi cândva*

Când găseşti iubitul potrivit şi îi spui că este tot ceea ce aşteptai de mult. De ce trebuie să îl minţeşti, să-l răneşti prin cuvinte? Dar după un timp îţi dai seama că ai greşit şi recunoşti asta. Te-ai gândit pentru o secundă ce i-ai provocat în inimă şi în minte cu acel "Te părăsesc"? Tot ceea ce îşi propunea, i l-ai dat peste cap. L-ai făcut să sufere! Dar ştii, există o vorbă, nu prea cunoscută:
"Ceea ce faci, se va întoarce înapoi" sau "Răul ce îl faci, se va întoarce în sutit". Nu doresc să păţeşti aşa, chiar dacă ai merita. De aceea te rog, te implor, gândeşte-te la consecinţe înaite să provoci o ură sau o distrugere "interioară".

Cred că ai auzi multe poveşti şi reportaje despre băieţi, adoleşcenţi care au ajuns la sinucideri. Sincer stăteam şi mă întrebam: "De ce să mai avem încredere în ele? De ce să le oferim tot ceea ce îşi doresc? De ce să le iubim numai pe ele? De ce? De ce? Ca apoi să ne dea 'şlapul', să ne alunge ca un câine?!". O întrebare pentru voi fetelor: "Ce s-ar întâmpla dacă toţi băieţii ar ajunge ca cei care au ajuns în ziare sau pe micul ecran cu textul <şocant>? Ce v-aţi face fără sufletul pereche, sexul masculin? Cum ar fi să nu mai fie în literatură sexul masculin doar femini şi neutru? Veţi spune în loc de un pahar, o pahar? Vă sună bine? Nu cred." Vom ajunge la un momendat să nu mai avem încredere în voi, de exemplu eu, încep să cred că dumnezeu a lăsat pe pământ femeia să facă rău. Da ştiu, că nu doar voi sunteţi de vină. Sunt bărbaţi care fac aşa. Dar pe aceeia nu i-aş numii bărbaţi, aceeia sunt nişte oameni fără suflet, fără bunătate şi fără iubire faţă de voi. Dacă consideraţi că nu am dreptate mă puteţi contacta şi să îmi spuneţi părerea voastră.

Un nou început în Boston 2...

Partea 1

Dimineaţa următoare mă duc în oraş să îmi caut un studiou, nu am să renunţ la cariera de muzician pentru "acele lucruri". Poate tot voi înregistra piesa care am compuso. Îi spun "mătuşii" că plec şi să nu mă aştepte, să se culce şi că am cheia de la intrare şi tot ies. Mă urc în maşină şi o iau spre oraş, cu destinaţia necunoscută a studioului respectiv. Îmi place să mă duc spre necunoscut, cu speranţa că voi găsii ceea ce caut. Deşi vremea de afără e posomorâtă şi începe să mai cadă câte-un fulg. Pierdut prin oraşul plin de fum, dau de un studio mic care, ce coincidenţă este de vânzare. Intru în el şi observ că nu sunt singurul care vrea să-l cumpere. Mă pun şi stau la "coada" şirului. După aproximativ 3 ore, vine şi rândul meu.

- Bună ziua.
- Bună ziua. M-ar interesa studioul acesta, la ce preţ este?
- Preţul este de $339,000.
- Şi ca cât este de mare?
- Are aprox 100 de mp. V-ar interesa?
- Da, sigur.
- Aici aveţi contractul şi toate documentele, să le complectaţi.
- Când pot să îl folosesc?
- După ce complectaţi documentele şi sunt în regulă, puteţi să îl folosiţi.
- Ok.

După ce termin de complectat tot, trebuie să mă duc până acasă după toate aparatele şi am să mă apuc de treabă. Se pare că până la urmă voi înregistra şi câteva piese. Nu am crezut că voi termina aşa repede şi că voi înregistra şi piesa.





După ce am terminat mă pun la birou să scriu ceva, dar nu înaite să o sun pe "mătuşă" să îi spun că nu ştiu dacă ajung azi acasă că am de lucru la studio. Mă apuc să scriu câteva versuri, dar adorm cu capul pe foaia de hârtie.

*To be continued! :)* *Sper că vă place.*

Un nou început în Boston 1...

Capitolul 1 Love story (American) 10...

Drumul deşi era lung a meritat, măcar am scăpat de iubita care mă înşela şi de aşa zişi cei mai uni prieteni. Am de gând să încep totul din nou, chiar dacă am să pierd timp, oricum am pierdut cu ei.
Am ajuns în sfârşit în Boston. Doamne ce oraş minunat. Totul este diferit. Aici nu este chiar aşa de aglomerat. Ajung în centru oraşului şi mă cobor din maşină cu rucsacul. În el îmi erau: portofelul, câteva cântece şi bineînţeles laptopul, doar trebuia să îmi caut un loc să stau şi nu vreau să îmi petrec noaptea sau nopţile într-un hotel sau motel chiar dacă am destui bani. Vreau să îmi iau o casă sau un apartament nu prea luxos. Întru într-o cafenea. Chiar am nevoie de o cafea cat timp caut anunţurile de vânzare. Mă pun la o masă, comand o cafea şi un pachet de tigări. Da, un pachet de tigări. Asta aş putea să le mulţumesc ei şi "lor". Cel mai mult mă afectează despărţirea de Annabelle şi m-a făcut să fumez din ce în ce mai mult, sper să nu devin dependent. După vreo 3 ore de cautat, 4 căni de cafea, un mic dejun şi jumătate de pachet de ţigări, mă duc să văd o casă. Nu era departe chiar aşa de departe. Ajuns acolo, mă cobor din maşină şi pentru un minut stau şi cercetez zona. Toată zona respectivă era plină de case nu prea luxoase, dar aranjate foarte frumos. Mă pun să caut numărul casei respective. Coincidenţa era că avea numărul meu norocos, 9. Mă îndrept spre uşă şi bat. Din înăuntru se aude o voce înceată: "Cine este?" şi în acelaşi timp deschide uşa. Era o bătrânică de statură scundă şi o salut:
- Bună ziua!
- Bună să-ţi fie inima! răspunde ea. Sunteţi poştaşul? mă întreba ea şi tot ea răspunse. Că nu semănaţi cu el!
- Nu, nu sunt! o aprob. Am venit să văd căsa, am găsit anunuţul dumneavoastră pe internet.

Pentru o secundă mă i-au la întrebări cu mintea mea. Ia uite săraci bătrâni, stau cu gândul că trebuie să vină poştaşul, având senzaţia că de fiecare dată când bate cineva la uşă este el.

- Da, anunţul este valabil! -mă opreşte din "discuţie"-...,dar eu l-am pus în ziar, nu pe internet! mă lămureşte ea. Pe vremea când eram tânără, puneam o pancardă pe care era scrisă că era de zânzare casă, nu în ziar sau internet! spuse ea.

În aşa fel mi-a spus încât aveam senzaţia că eram pe vremea când era ea tânără.

- Îmi puteţi arăta casa? o întreb eu.
- Da sigur poftiţi. mă învita ea, înăuntru.

În casă era o curăţenie de puteai să mănânci şi biscuitele care îţi cădea pe jos. Totul aranjat la locul lui. După vreo o oră, după ce mi-a arătat casa, o întreb ceva istoric al casei. Îmi place să cunosc ceva despre o casă.

- Singură aţi locuit aici?
- Nu locuiam cu soţul meu, dar s-a dus şi acuma stau singură. De aceea vreau să vând casa, pentru că vreau să mă duc la un azil de bătrâni, că şi aşa cine ştie câte zile mai am şi eu. începu să se plângă.
- Vai îmi pare rău pentru soţul dumneavoastră, dar asta nu înseamnă că trebuie să vă gândiţi la aşa ceva. încerc să o liniştesc. Dar cu cât doriţi să o vindeţi? încerc să o fac să devieze de la gând.
- O vând cu cât să îmi ajungă pentru azil. spuse ea suspinând.

Mi s-a făcut milă de ea, sincer. Şi mi-a venit o idee genială.

- Ce aţi zice dacă aş plăti casa cât ar trebui să plătiţi la azil, dar să locuiţi şi dumneavoastră. Să nu plecaţi, că cine ştie cum o să se ocupe de dumneavoastră cei deacolo.
- Chiar doriţi asta?
-DA! o asigur.

Parcă şi-a schimbat expresia feţei.

- Pot să vă întreb ceva?
- Da, sigur.
- Cum reuşiţi să faceţi să fie aşa de curăţenie?
- A fost fica mea aici după înmormantarea soţului meu.
- Frumos din partea ei, dar de ce nu are ea grijă de dumneavoastră?
- Ştiţi cum sunt tinerii, nu au timp sunt ocupaţi!
- Nu vă supăraţi da cu ce se ocupă fica dumneavoastră?

Ce? Eram şi eu curios. Oricum cât timp locuiesc aici trebuie să comunic cu ea.

- Nu mă supăr, staţi liniştit. E cântăreaţă. Dar dumneata cu ce te ocupi?
- Ce coincidenţă, şi eu sunt cântăreţ.
- Se pare că dumneata o s-o înlocuiţi pe fica mea. O să aveţi grijă e mine. spuse ea amuzată.

Am început să chicotim amândoi.

- Pot să vă rog să nu îmi spuneţi dumneata! Spuneţim tu.
- Bine, atunci.
- Mă duc să îmi aduc aduc bagajele atunci.

După ce îmi aduc bagajele, mă înstalez şi mă pun să trag un pui de somn că tare obosit mai sunt.

*To be continued! :)* *Sper că vă place.*